De ce doctorii poarta halate albe? Iata motivul putin cunoscut pentru care a fost aleasa aceasta uniforma

Publicat: 27 dec. 2017, 10:28 Autor: madalina m. Life

Medicii au avut in ultimii o suta de ani aceeasi uniforma, iar halatele albe sunt folosite in lumea intreaga. Cel care le-a utilizat pentru prima data a fost insa un medic american, cat se poate de faimos, pe nume Jeffrey P. Gold.

Totusi, multa lume nu stie de ce sau cum au ajuns tocmai halatele albe sa simbolizeze ideea de medicina, pe intregul glob. Mai mult, inainte medicii alegeau sa se imbrace doar in negru, fiind considerata o culoare mai sobra, demna meseriei lor.

In timp, insa, halatul alb a ajuns sa fie considerat o uniforma medicala universala, fiind de nelipsit si in spitalele de la noi din tara.

De ce doctorii poarta halate albe

Desi in unitatile medicale din intreaga lume uniformele sunt de mai multe culori, ideea de halat alb inca e asociata cu doctorii. De multe ori acestia decid ce nuanta va avea halatul, dar si ce model, pentru ca unele sunt mai practice decat altele.

Ideea de halate albe si, in general, de uniforme medicale a aparut ca o necesitate. Acestea sunt fabricate din materiale rezistente, nu costa foarte mult, iar cand sunt spalate la temperaturi ridicate nu exista riscul sa se destrame sau sa se rupa.

Aceste halate albe au fost alese cel mai mult in scop practic. Pentru ca petrec foarte multe ore in spital, medicii trebuie sa imbrace in special o uniforma care sa le asigure un anumit grad de confort.

Personalul medical din intreaga lume a adoptat halatul alb si ca pe o necesitate. Asta deoarece pastrarea hainelor cu care vin de pe strada ar fi insemnat sa raspandeasca si anumiti microbi in spitale.

Un alt motiv pentru care aceste halate albe reprezinta un real ajutor pentru medici e si faptul ca se pot observa mai repede petele. In Statele Unite ale Americii, tot din acest considerent, medicii poarta halate verzi, pe care se vad mai rapid petele de sange, fiind culori contrastante.

La noi in tara aceste halate albe inca sunt foarte populare in randul medicilor. La fel se intampla in Suedia, Finlanda sau Norvegia. Insa, in Marea Britanie halatul alb nu e considerat chiar atat de folositor.

(sursa: scientificamerican.com)

Publicat: 27 dec. 2017, 10:28 Autor: madalina m. Life
Pe aceeași temă
×